Comunicat /
invitatie:
Pe 29 iunie 2015 Zonta Club Valea Prahovei serbează 2 ani de la cartarea și
recunoașterea oficială a Clubului cu nr. 1916, de către organizația mamă din
SUA.
Zonta Club
Valea Prahovei, alături de Revista AVANTAJE are plăcerea de a vă invita, pe
19 iunie 2015, între
orele 15:30-17:30,
la Clădirea Ugir 1903, Sala
Oglinzilor, de pe strada George Enescu nr. 22-24, la evenimentul
-
ROLUL
FEMEII IN SOCIETATE –
în cadrul căruia se vor acorda câteva premii
de excelență:
- pentru
Jurnalism social;
- pentru
implicare în comunitatea locală,
- pentru
voluntariat;
- pentru
promovarea culturii
La premiul de cultură va fi premiată scriitoarea Angela Baciu, care ne-a pregatit
și o surpriză: noua ei carte de interviuri “Despre cum nu am ratat o literatura
grozava” (editura Junimea) din care va citi câteva fragmente.
Întrucât
Zonta Internațional prețuiește valorile și promovează statutul femeii, prin
servicii și advocacy, evenimentul constă în strângere de fonduri pentru
susținerea femeilor aflate în dificultăți.
Astfel,
invitația, în valoare de 100 de lei, cuprinde participarea la eveniment, cartea
Angelei Baciu cu autograf personalizat și participarea la o tombolă cu un
premiu surpriză.
(foto eveniment:
Amalia Suruceanu)
Vă invităm
să ne confirmați participarea la adresa office@comm-on.ro, până pe 16 iunie 2015.
Asociatia
Zonta Club Valea Prahovei , a luat fiinta in februarie 2013 ,in baza OG26/1990
.
Este o
asociatie apolitica, neguvernamentala care promoveaza statutul femeii prin
servicii si advocacy.Membrele clubului, sunt femei- care activeaza in domenii
diferite de activitate, profesioniste, cu cariere bine definite.Este al
patrulea club Zonta deschis in Romania
.
Asociatia
este afiliata la organizatia Zonta International- infiintata in SUA in anul 1919, care are un
nr. de peste 30.000 membre si activeaza in 67 de tari. Cluburile constituite la
nivelul fiecarei tari,sunt independente , au personalitate juridica proprie,
folosesc denumirea ,emblema , logo-ul organizatiei internationale, se autofinanteaza si
promoveaza la nivel local programele si proiectele organizatiei Zonta
International.Romania face parte din Aria 5 –Bulgaria –Macedonia-Romania , a DISTRICTULUI
30 Zonta International, din care mai fac parte :Elvetia, Monaco, Italia de
Nord, Franta de S-V, Germania de Sud,Bulgaria si Macedonia
Detalii
despre programe, proiecte, burse, recunoasteri, activitati gasiti pe site-ul www.zonta .org. Sustinem pe
plan local mai multe proiecte, dintre care doua, necesita o permanenta
activitate de fundraising.
1.Proiectul
“Zonta Says NO!”, care sustine campania internationala
cu acelasi nume, proiect dedicat suportului
victimelor violentei –cu precadere femei si copii. In cadrul proiectului
acordam consiliere juridica , psihologica , in cariera si/sau pt. gasirea unui
loc de munca victimelor violentei, urmarim creearea unui centru de zi pt.
aceastea pe un teren proprietate (mentionam ca in judetul Prahova nu exista
niciun centru cu posibilitati de cazare pt. victime). Facem parte dintr-un grup
de lucru –alaturi de alte ong-uri din Cluj Napoca si Bucuresti –care
promoveaza in Parlament o initiativa
legislativa cu privire la modificarea si completarea Legii 217/2003
republicata.
In acest
moment ,pe plan local urmarim incheierea unor parteneriate cu institutii
ale statului si cu specialisti
din domenii diferite ( juridic, medical, asistenta sociala si protectia
copilului etc) care ne pot ajuta in
demersurile noastre de a identifica victimele violentei, abuzurilor, traficului
,de a crea o baza de date viabila a acestora,
de a le consilia,
2.Proiectul
educational “Ajuta-ma sa invat!”,
proiect dedicat CASEI MARIA din
ors. Urlati, jud. Prahova, initiat de Asociatia ANA SI COPII ,prin care 25 de copii cu varste intre 5-11
ani, proveniti din familii sarace, cu
multi copii( unele familii au 8, 10, 11
copii), aflati in situatii de risc
si abandon scolar, au o sansa in plus sa
mearga la scoala. Acest proiect necesita sustinerea si atentia permanenta a
comunitatii locale, resurse financiare si umane permanente. Exemplificativ –
doar contravaloarea painii si laptelui
intr-o luna se ridica la 500 lei pt.
cei 25 de copii.Copii au nevoie de alimentatie corespunzatoare
rechizite, carti, imbracaminte, ajutor permanent la lectii etc. Unii copii au
probleme de sanatate si necesita consultatii si/sau tratamente. Sunt printre ei
copii care au polipi, epilepsie si chiar cancer. In perioada 2013-2014 , in baza parteneriatelor locale cu
ISJ, Casa Corpului Didactic Prahova, cu mai multe licee si biblioteci din
judet, cu SGU, cu Centrul de Mediere Ploiesti, cu Muzeul de Arta Prahova etc.
am organizat pt. tinerii liceeni un
seminar de comunicare, un seminar pe tema bullyngului in scoli, un
concurs de eseuri si desen,un proiect verde “Leave a Green Trace behind” in
cadrul caruia am plantat in 3 locatii diferite ,copaci si flori; am contribuit
la organizarea Conferintei Internationale “Constantin Brancoveanu” ,a unui
CROS in beneficiul copiilor
institutioonalizati din Busteni , precum
si la aparitia unei reviste scolare la o soala generala din Urlati; am sponsorizat cu tablete biblioteca
de la Colegiul Spiru Haret Ploiesti, contribuind la creearea primei biblioteci
virtuale intr-un liceu din judetul nostru.
Organizam de asemenea si cursuri autorizate de
specializare de formator si manager proiect. Toate aceste lucru au fost
posibile ,printr-un efort constant al membrelor clubului ,al voluntarilor si
cu contributia decisiva a sponsorului
nostru –fabrica COIL PROFIL din Ceptura
,jud. Prahova. Partenerul nostru media este in mod constant Revista AVANTAJE pentru femei, redactor sef
Daniela Palade Teodorescu.
Alte
proiecte locale la care lucram sunt:
-Infiintarea in judetul Prahova a unui club de tineret –Z CLUB potrivit programului organizatiei internationale ,
program care sustine voluntariatul in randul tinerilor liceeni, serviciile
acestora in folosul comunitatii locale.
- Proiectul
“Cultura in judetul Prahova”- proiect in cadrul careia, incercam prin
evenimentele si activitatile noastre sa aducem mai aproape de comunitatea
locala cultura si valorile ei.Am
organizat in cadrul acestui proiect : 2 spectacole, expozitii de arta plastica
si fotografie, promovarea cartilor:”Povestea unei supravietuitoare”a Eleonorei
Pokola si “Despre cum NU am ratat o literatura grozava” a Angelei Baciu
,intalniri cu cele doua scriitoare, intalnire cu exploratoarea UCA MARINESCU
Ultimele
evenimente din cadrul acestui proiect au fost intalnirile din 21 si 22 mai, de la Campina si Ploiesti
prin care am sustinut turneul de promovare a cartii “Despre cum NU am ratat o
literatura grozava”, a scriitoarei ANGELA BACIU
Detalii mai
multe despre activitatile noastre gasiti si pe pagina noastra de Facebook Zonta
Club Valea Prahovei 2013.
-Pe plan
international -organizatia ZONTA
INTERNATIONAL actioneaza la nivel
global prin servicii si advocacy, prin
programe educative ( anual ZONTA
INTERNATIONAL – acorda tinerelor fete si femei din intreaga lume, un numar de
burse – 3 categorii de burse YWPA, Jane Klausman ,Amelia Earhart ,precum si
recunoasterile Emma Collon acordate
cluburilor de tineri) programe dedicate sanatatii ( pt. combaterea HIV, a
fistulei , cu precadere in tari ale
lumiii a treia ),programe dedicate luptei antiviolenta –prin campania globala
ZONTA SAYS NO, precum si prin programe
dedicate femeilor antreprenor printr-o noua platforma de advocacy
(The Women’s
Empowerment Principles - Equality Means Business is a partnership
initiative of UN Women and the UN Global Compact that encourages engagement
with business, civil society, the United Nations and Governments to advance and
empower women in the workplace, marketplace and community. )
Contact
asociatie: Sediu Ploiesti, str. Abrud nr. 8, jud Prahova;
Mail : officezontainprogress@yahoo.com;
Tel 0723471440
Responsabil
eveniment Av. Cristina Tudor – mail av_cristinatudor@yahoo.com
Coordonator
District 30 Zonta INTL pt. Z&Golden Z 2014-2016